|
MARTURII |
 |
Loading...
|
||||||
 istoric marturii specializari documente / dotari admitere profesori elevi absolventi expozitii premii proiecte parteneri galerie asociatia aparte materiale informative linkuri utile |
Prof. dr. Eduard Pamfil PROLEGOMEN LA POVESTEA LICEULUI DE ARTA Motto: Universul este al formelor (fapt primordial). Lucrurile sunt asezate în forme. Am impresia ca scolile au fost, de la arheînceputurile lor, o confluenta de cunoastere sistematica polivalenta, transformata într-un focar radiant în care, toate tangentele interdisciplinare ale maestrilor devin, progresiv, gândire sincretica si sinergica în mintea ucenicilor. De aceea, scolile adevarate sunt mereu într-o desfasurare activa care priveste spre mâine, operând, concomitent, o sinteza de cunoastere a lui azi. Pentru cei din Timisoara, fenomenul acesta a avut totdeauna o marcata expresivitate. Ei au fost reprezentanti de avangarda ai timpului nostru, rostind, toata vremea, discursul optimist despre lucrurile care proiecteaza viitorul. Versiunea moderna “la zi” a revolutiei Bauhaus, gândirea pedagogica a “mesterilor” de la Liceul de arte a dat sens inovator si a plantat în constiinta tinerilor pe care îi creste, o noua viziune adespre lumea comunicarii afective si intelective, care este Arta. As spune ca în totala si ireductibila divergenta cu trecutul si variantele sale “periodizante”, faptul si actul artistic este, în mintea si sufletul “celor de la Timisoara” o expansiune constructiva si inventiva, o modelare a comunicarii pe toata claviatura sensibilitatii si gândirii care face si da semnificatia persoanei umane. Acest lucru a implicat (ca la Bauhaus) maturarea academismului, orizontalizarea raporturilor de comunicare dintre profesori si elevi, pendularea continua, diontica, între experienta interioara a celor care stiu si ofera si a celor care doresc si afla. Asa cum “meteorul Bauhaus” a despicat istoria lumii formelor în doua, si-a ipostaziat contemporanul nostru univers în toata grandoarea si complexitatea lui înspaimântatoare, tot asa, scolile de arta noua si anticipata ca aceea de la Timisoara, au schimbat orizontul si “tintirea” actului expresiv, scotându-l din invarianta academico-clasicizanta si proiectându-l ca o nava cosmica în trepidanta instabilitate a erei tehnice. Arta a vorbit, pâna în secolul nostru, catre, si pentru, un om eminamente constant si asemanator cu el însusi. Ea este astazi în dialog cu o noua varietate de fiinta si persoana istorica. Contradictor în conflict cu mediul sau generator, hedonist, posesor al unei uriase cunoasteri fizice, emancipat de religie etc… Omul secolului nostru se plaseaza în raportul sau cu lumea formelor, completamente diferit decât de-a lungul ancestralului sau drum istoric. Scoala de la Timisoara este una din meritoriile institutii care paricipa la aceasta fascinanta aventura (asemanatoare cu extensiunea si transmutatia astronomiei) din care va emerge o umanitate corectata si purificata pentru totdeauna de egoism si agresivitate, salvata de tristetea standardizarii, prin impregnarea tuturor formelor tehno-utile cu fascinanta putere a frumosului; alianta transpersonala dintre inima si creier. Text aparut în afisul/pliant aniversar din 1984 |
||||||||
